CRĂCIUNUL DIN AMINTIRI

Crăciunul. O sărbătoare pe care o așteptam cu drag pe cînd eram copil. Îmi amintesc de forfota din casă în preajma sărbătorii. Mama pregătea o covată de aluat pe care o lăsa să dospească peste noapte pe “lejanca” caldă, iar a doua zi acesta lua forma pâinii, colacilor și plăcintelor…atît de puhave și gustoase…Tata grămădea o ceată de mahalagii cu care sacrificau porcul din gojder, iar noi, copiii, îl încălecam imediat cum se termina procedura de pîrlire.

Crăciunul. Era atît de frumos! Era în perioada cînd încă nu se vorbea de încălzirea globală, iar satul nostru în fiecare an era acoperit de zăpadă. Doar șoseaua din centrul localității și șleahul spre Chișinău erau cît de cît deszăpezite, restul străduțelor, dar mai ales hudițele din vale erau pline de omăt. Hogeagurile pufăiau ziua-mprejur, iar pentru noi era o nimica toată să ghicim cine face focul cu lemne, cine – cu cărbuni, iar cine – cu tizic.

Ziua de Crăciun, or în părțile noastre el continuă să fie sărbătorit pe stil vechi, începea cu preotul și alaiul său care umblau din casă în casă să vestească Nașterea Domnului. După aia așteptam cît mai repede să vină dupa amiaza ca să pornim cu colindatul. Drept e că înainte de a pleca la drum cu grupul de prieteni, fiecare mergea mai întâi să-și colindele rudele de unul singur sau împreuna cu sora sau fratele. Era o adevărată strategie devenită în timp tradiție, neamurile doar dădeau mai mulți piataci și dulciuri mai deosebite! Seara, deja în grupuri a cîte doi trei, luam mahalaua dintr-un capăt în altul și nu ne opream decît atunci cînd mergeam să descărcăm acasă colanul plin de colaci. Drumurile, luminate doar din curțile oamenilor, erau bătătorite fără încetare de cete de colindători și nu conta că temperatura din termometre era cu muuuuult sub zero grade. Nu simțeam deloc gerul, chiar dacă părinții ne întrebau de fiecare dată cînd ne vedeau: ”Măi, voi n-ați înghețat? Uite ce nasuri roșii aveți!” Iar noi le răspundeam: ”Nuuuu, mai avem de colindat!”

Repertoriul nostru de cîntece de Crăciun era variat. La școală am învățat ”Florile dalbe” sau ”Am plecat să colindăm”. De la bunei am deprins colinde mai vechi, printre care binecunoscuta ”Malancă” sau ”Sus în deal la ‘rusalim”. Uneori cînd făceam o pauză în mijlocul drumului, de obosit ce eram, eram fascinat de concertul de colinde ce se auzea din curțile sătenilor.

A fost o perioadă cînd ne era puțin frică să mergem cu colindatul, pentru că unii profesori ne preveneau că dacă ne prind în seara de Crăciun vom avea probleme foarte mari. Era pe vremea țării care nu mai este. Acum, privind în urmă, zîmbesc pentru că oricît de înspăimântătoare nu erau amenințările nimeni din pedagogi nu le dădea curs. Iar cu colinda umblau toți copiii din școală. Cert e că după ’91 toți profesorii atei au devenit religioși și promotori ai valorilor naționale.

Mi-e dor de acel Crăciun. De fiecare dată îmi amintesc de el cu multă căldură. E sărbătoarea care are toate ingredientele să topească stratul de gheață pe care îl așezăm asupra noastră pe parcursul unui an, să ne facă să redevenim noi înșine, mai buni cu lumea din jur, ba chiar față de noi. E sărbătoarea renașterii, să o trăim atunci cum se cuvine!

CRĂCIUN FERICIT!!!